Osea

Chapter 13

1 Când vorbea, Efraim răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.

2 Și acum ei păcătuiesc întruna, își fac chipuri turnate din argintul lor , idoli născociți de ei, lucrare făcută de meșteri. Acestora le vorbesc ei și, jertfind oameni, sărută viței !

3 De aceea vor fi ca norul de dimineață , ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca fumul care iese din horn.

4 „Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, din țara Egiptului încoace. Tu cunoști că nu este alt Dumnezeu afară de Mine și nu este alt Mântuitor afară de Mine.

5 Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă.

6 Dar, când au dat de pășune , s-au săturat și, când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie, de aceea M-au uitat .

7 Eu M-am făcut ca un leu pentru ei și-i pândesc ca un pardos pe drum.

8 Mă năpustesc asupra lor ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfâșii învelișul inimii, îi înghit pe dată ca un leu și fiarele câmpului îi vor face bucăți.

9 Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta .

10 Unde este împăratul tău ca să te scape în toate cetățile tale? Unde sunt judecătorii tăi despre care ziceai : ‘Dă-mi un împărat și domni’?

11 Ți-am dat un împărat în mânia Mea și ți-l iau în urgia Mea!

12 Nelegiuirea lui Efraim este strânsă, păcatul lui este păstrat.

13 Îl vor apuca durerile nașterii ; este un copil neînțelept, căci nu poate să nască la vremea sorocită !

14 Îi voi răscumpăra din mâna Locuinței morților , îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îți este ciuma? Locuință a morților, unde îți este nimicirea? Căința este ascunsă de privirile Mele!"

15 Oricât de roditor ar fi Efraim în mijlocul fraților săi, tot va veni vântul de răsărit , se va stârni din pustie un vânt al Domnului, îi va usca izvoarele și-i va seca fântânile; va jefui vistieria de toate vasele ei de preț.

16 Samaria este pedepsită pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea uciși de sabie ; pruncii lor vor fi zdrobiți și vor spinteca pântecele femeilor lor însărcinate.